Repere |
Populația României - încotro?
Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Romane și UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, organizează marți 5 iunie 2007, între orele 11 și 14, o dezbatere pe tema evoluției demografice a României. În cadrul dezbaterii se va lansa studiul "Declinul demografic și viitorul populației României" elaborat de Centrul de Cercetări Demografice Vladimir Trebici. România a intrat în al optsprezecelea an de scădere a populației și nu există perspective de stopare a acesteia. Dimpotrivă, declinul va continua și în anii următori. Realitatea demografică din țara noastră poate fi caracterizată de termenul de criză demografică latentă. Evenimentul este un prilej de evaluare a situației demografice actuale, a perspectivelor care se întrevăd și a implicațiilor acestora pe plan economic și social, cât și un cadru de analiză a posibilelor soluții pentru o strategie națională privind populația și dezvoltarea. La dezbatere sunt invitați specialiști din lumea academică, din mediul economic și social, precum și reprezentanți ai principalelor instituții guvernamentale și din Parlamentul României cu responsabilități în domeniul populației și dezvoltarii. Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare și cu Asociația Română pentru Clubul de la Roma și va avea loc marți 5 iunie 2007, între orele 11 și 14, în Aula Magna a Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125. Studiul și alte materiale utile se vor afla în mapă. Persoane de contact: Stela Serghiuță, Coordonator de Programe – 0744 358 956 Georgiana Ilie, Asistent de Programe - Comunicare – 0726 177 116 Program 11:00 – 11:05 Introducere Acad. Ionel Haiduc, Președinte, Academia Română 11:05 – 11:10 Dr. Peer Sieben, Reprezentant, Fondul ONU pentru Populație 11:10 – 11:15 Prof. Mircea Ciumara, Director General, Institutul Național de Cercetări Economice, Academia Română 11:15 – 11:20 Acad. Mugur Isărescu, Președinte, Asociația Română pentru Clubul de la Roma 11:20 – 11:25 Prof. Daniel Dăianu, Președinte, Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare 11:25 – 13:20 Dezbatere Moderator: Dr. Călin Georgescu, Director Executiv, Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare Prezentarea studiului „Declinul demografic și viitorul populației României” Prof. Vasile Ghețău, Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” 13:30 – 14:00 Sesiune deschisă întrebărilor presei Moderator: Stela Serghiuță, Coordonator de Programe – Comunicare, Fondul ONU pentru Populație |