Repere

Raport UNFPA Starea Populației Lumii 2011

Oameni si oportunități într-o lume cu o populație de 7 miliarde

Cifra de 7 miliarde – la care se estimează că va ajunge populația lumii pe 31 octombrie 2011 – va fi marcată de realizări, regrese și paradoxuri.

În timp ce în medie femeile fac mai puțini copii acum decât în anii ‘60, cifra populației lumii continuă să crească. La nivel global se înregistrează mai mulți tineri și mai mulți vârstnici decât au fost vreodată. În unele dintre cele mai sărace țări, rata crescută a fertilității blochează progresul și perpetuează sărăcia, în timp ce în unele dintre cele mai bogate țări, rata scăzută a fertilității și rata redusă de ocupare ridică probleme în ce privește posibilitatea de a avea o creștere economică de durată și un sistem de asigurare socială viabil.

În timp ce deficitul forței de muncă amenință să blocheze economia unora dintre țările industriale, șomerii din țările în curs de dezvoltare care vor să migreze sunt refuzați de tot mai multe țări, indiferent de abilitățile și cunoștințele pe care aceștia le-ar putea oferi.

Deși se fac progrese în reducerea sărăciei extreme, decalajul dintre bogați și săraci crește aproape pretutindeni.

Raportul Starea Populației Lumii 2011 analizează unele dintre aceste paradoxuri din perspectiva indivizilor și descrie obstacolele cu care aceștia se confruntă și pe care le depășesc în încercarea de a construi o viață mai bună pentru ei, familiile lor, comunitățile și națiunile lor.

Prin intermediul unor povești personale, acest raport pune în lumină provocările din viața de zi cu zi cu care se confruntă lumea noastră de 7 miliarde. În esență acesta este un raport ‘din teritoriu’, din nouă țări (China, Egipt, Etiopia, Finlanda, India, Mexic, Mozambic, Nigeria și FRI Macedonia) în care oamenii obișnuiți care trăiesc acolo, experții naționali care studiază tendințele demografice și factorii de decizie care elaborează politici în funcție de contextul local povestesc despre viața și munca lor.

Puse la un loc, poveștile din acest raport constituie un colaj de experiențe umane, aspirații și priorități desprinse din lumea noastră de 7 miliarde.

Fiecare din țările surprinse în raport vede tendințele demografice proprii – urbanizarea, rata crescută a speranței de viață, populația în vârstă de muncă tot mai numeroasă – nu numai ca pe niște mari provocări, ci și ca pe niște mari oportunități de a fructifica provocările și a le transforma în ceva pozitiv.

În discuțiile cu oamenii care trăiesc și lucrează în aceste țări, nu îți ia mult să descoperi că de fapt toate componentele legate de populație sunt interconectate. De exemplu, viața cetățenilor vârstnici e peste tot în corelație cu tendințele înregistrate în rândul tineretului. În multe țări dezvoltate și aflate în curs de dezvoltare, tinerii care caută un loc de muncă migrează din zonele rurale către oraș sau către alte țări care le oferă oportunități de angajare mai bune, adesea lăsând în urmă membrii mai vârstnici din familie care rămân uneori fără sprijinul necesar traiului de zi cu zi. În unele din țările mai bogate, populația scăzută de tineri înseamnă o incertitudine cu privire la cine anume va avea grijă de cei vârstnici și le va plăti serviciile la care seniorii au dreptul.

Sunt multe tendințe demografice mondiale a căror evoluție în ultimii 60 de ani ne poate bucura, în special speranța de viață care a crescut de la 48 de ani în anii ’50 la 68 în prima decadă a noului secol. Decesele infantile au scăzut de la 133/1000 nou născuți în anii ’50 la 46/1000 noou-născuți în perioada 2005-2010. Prevalența bolilor specifice copilăriei a scăzut în întreaga lume datorită campaniilor de imunizare.

În plus, fertilitatea, numărul de copii pe care o femeie i-ar naște in perioada ei fertilă, a scăzut cu mai mult de jumătate, de la 6 la 2,5, în parte datorită creșterii economice și dezvoltării țărilor, dar și datorită unui amestec complex de forțe sociale și culturale și a accesului crescut pe care femeile l-au dobândit la educație, la oportunități de a realiza venituri și la serviciile de sănătatea reproducerii, inclusiv la cele de planificare familială.

Cifra record de 7 miliarde de oameni pe glob pe care o vom atinge anul acesta poate fi văzută din mai multe perspective ca un succes pentru omenire. Dar nu toată lumea se bucură de această realizare a omenirii sau de calitatea crescută a vieții pe care ea o presupune. Există mari discrepanțe între țări și în interiorul lor. Există discrepanțe între femei și bărbați, fete și băieți la nivelul oportunităților și drepturilor. Acum mai mult ca oricând este importantă cartografierea unei dezvoltări care să promoveze egalitatea înloc să exacerbeze sau să reîntărească inechitatea.

În materialul ‘Estimări privind populația lumii: Ediția revizuită 2010’ publicat în mai anul acesta de Divizia pentru Populație a Departamentului Afacerilor Socio-Economice din cadrul Națiunilor Unite se estimează că în 2050 populația lumii va atinge cifra de 9,3 miliarde, iar până la sfârșitul secolului, se va ajunge la o populație a lumii de 10 miliarde. Această creștere spectaculoasă este pusă în mare parte în seama țărilor cu o rată crescută a fertilității, cele 39 de țări din Africa, 9 din Asia, 6 de pe continentul Oceaniei și 4 din America Latină.

Asia va rămâne în secolul 21 zona cea mai populată de pe glob, dar Africa se apropie rapid din urmă având o populație care se va tripla, de la o populație de 1 miliard în 2011 la una de 3,6 miliarde în 2100. În 2011, 60 la sută din populația lumii se află în Asia și 15 la sută în Africa. Dar populația Africii crește cu aproape 2.3 la sută pe an, de două ori mai mult decât Asia (1 la sută pe an). Se estimează că populația Asiei, care în prezent însumează 4,2 miliarde, va atinge un vârf la mijlocul secolului (5,2 miliarde în 2052), după care încet va începe să scadă.

Populațiile tuturor celorlalte regiuni majore puse la un loc (Europa, America, Oceania) însumează 1,7 miliarde în 2011, estimându-se o creștere de până la 2 miliarde în 2060, urmată de o scădere foarte înceată care nu va modifica major cifra de 2 miliarde înca menținută și la trecerea în secolul următor. Între regiuni, se estimează că populația Europei va atinge un vârf în jurul anului 2050 de 0,74 miliarde, după care va scădea.

_______________________________________________

Anii în care populația lumii a crescut cu un miliard

1 miliard..................................1804

2 miliarde................................1927

3 miliarde................................1959

4 miliarde................................1974

5 miliarde................................1987

6 miliarde................................1999*

7 miliarde................................2011

______________________________________________

*(an în care momentul atingerii celor 6 miliarde a fost de asemenea marcat de ONU)

Raportul de față demonstrează faptul că dacă se fac acum planificările potrivite și investițiile corecte în oameni – dându-le posibilitatea de a lua decizii care să fie bune nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru întreaga comunitate globală – lumea noastră de 7 miliarde și generațiile viitoare se vor putea bucura de orașe înfloritoare, durabile, de forță de muncă productivă care alimentează creșterea economică, de tineret care contribuie la bunăstarea societății lor, și de o generație de vârstnici care sunt sănătoși și implicați activ în treburile economice și sociale ale comunităților lor.

În multe zone ale lumii aflate în curs de dezvoltare, acolo unde ritmul de creștere a populației îl depășește pe cel de creștere economică, nevoia neacoperită de servicii de îngrijire a sănătății reproducerii, în special de planificare familială, rămâne în continuare foarte mare. O populație stabilă este un element sine qua non pentru a avea o creștere economică și o dezvoltare accelerată. Guvernele țărilor care vor cu adevărat să elimine sărăcia, trebuie să vrea cu adevărat și să furnizeze serviciile, bunurile, și informațiile de care femeile, bărbații și tinerii au nevoie pentru a-și exercita drepturile la sănătatea reproducerii.

Cu toții avem o participare la viitorul umanității. Fiecare individ, fiecare guvern, fiecare afacere este acum mai interconectată și mai interdependentă ca niciodată, deci ceea ce face azi fiecare dintre noi va avea consecințe pentru întreaga lume multă vreme de-acum încolo.

Prin urmare, împreună putem schimba lumea într-una mai bună.

Mai multe detalii despre Raport aici.

 
 
Creat de E-dea Works