Repere |
Ziua Internațională a Drepturilor Omului 2008
Mesajul doamnei Thoraya Ahmed Obaid, director executiv UNFPA 10 decembrie 2008 - Astăzi, când sărbătorim a 60-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului, putem observa evoluția unei puternice mișcări internaționale. Putem fi mândri de adoptarea legii internaționale privind drepturile omului, care a fost preluată și în legislațiile naționale. Declarația Universală a Drepturilor Omului a pus pe hârtie pentru prima dată drepturile care i se cuvin fiecărei ființe umane. Ca piatră de temelie a standardelor internaționale privind drepturile omului, Declarația continuă să ghideze eforturile pentru pace, justiție și progresul umanității. Astăzi, îi salutăm pe aceia care luptă pentru egalitate juridică, de șanse și de demnitate fără discriminare. Ne dăm seama că, deși s-a realizat un anumit progres în ultimele 6 decenii, respectarea drepturilor universale ale omului este departe de a fi universală. Violări cumplite ale drepturilor omului continuă și ne forțează să ne confruntăm cu profunzimile cruzimii în care ființele umane se pot afunda. Discriminarea și violența manifestate încă împotriva femeilor și fetelor reprezintă o ultimă graniță în drumul umanității către dreptate socială. Astăzi, cu ocazia Zilei internaționale a Drepturilor Omului, ultima zi dintre cele 16 zile de activism pentru combaterea violenței împotriva femeii, UNFPA, Fondul ONU pentru Populație face apel la încetarea impunității. Facem un apel la intensificarea acțiunilor și a investițiilor în promovarea emancipării și a egalității femeilor și a dreptului lor la sănătatea reproducerii. Succesul promovării drepturilor omului depinde atât de puterea legii, cât și de schimbările atitudinilor și a comportamentelor individuale. Înțelegerea contextului cultural este esențială în încercarea de a asigura respectarea universală a drepturilor omului. Astăzi merită să ne amintim de cuvintele lui Eleanor Roosevelt, delegata Statelor Unite, care în urmă cu 60 de ani a coordonat scrierea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Ea spunea: „Unde încep, până la urmă, drepturile omului? În locuri mici, aproape de casă, atât de aproape și atât de mici încât nu le putem vedea pe nicio hartă a lumii. Totuși ele reprezintă lumea fiecărui om… Dacă aceste drepturi nu au însemnătate acolo, atunci au prea puțină însemnătate în orice altă parte.” Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului și în fiecare zi haideți să promovăm o cultură a drepturilor omului. Să dăm viață acestor idealuri universale în instituțiile noastre, în familiile noastre și în sufletele noastre. |