Între 2005 și 2009, Fondul ONU pentru Populație a desfășurat un Program de țară al cărui scop a fost să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în România, în special a categoriilor de populație vulnerabilă și dezavantajată.
Pentru a atinge acest scop, Fondul ONU pentru Populație a colaborat cu Guvernul României și cu o serie de parteneri neguvernamentali la consolidarea capacității administrative de abordare a problemelor privind populația și dezvoltarea, inclusiv a egalității de gen, și la îmbunătățirea accesului la servicii și informații privind sănătatea reproducerii și sexualității.
Cele trei componente din cadrul Programulului UNFPA pentru România au vizat:
- sănătatea reproducerii
- populația și dezvoltarea
- egalitatea de gen
Ca ultim an al Programului de țară, 2009 a fost dedicat în special procesului de evaluare a rezultatelor obținute pe parcursul celor cinci ani de program, de evidențiere a bunelor practici și, mai ales, de identificare a posibilităților de continuare a acestora de către Guvern și a ariilor care necesită atenție în următorii ani.
Astfel, evaluările tematice care au avut loc pe fiecare din cele trei componente de program au avut ca scop:
1. Evaluarea relevanței rezultatelor și realizărilor Programului de țară, eficacitatea și eficiența cu care au fost îndeplinite, durabilitatea lor și contribuția la scopurile și prioritățile naționale;
2. Identificarea lecțiilor învățate, a oportunităților și a constrângerilor apărute în implementarea lui;
3. Identificarea bunelor practici și a activităților de succes dezvoltate în cadrul Programului de țară, care ar putea fi extinse și dezvoltate în continuare de Guvern;
4. Identificarea capacităților necesare pentru instituționalizarea bunelor practici documentate;
5. Identificarea problemelor rămase, a lipsurilor și a domeniilor care necesită încă atenție.
Fondul ONU pentru Populatie, Bd. Primaverii 48A, Sector 1, 011975 Bucuresti
Tel: (021) 201 7830 Fax: (021) 201 7840 www.unfpa.ro